Condiţiile fito-istorice ale Parcului Natural Muntilor Maramureşului, sunt determinate de poziţia geografică, structura geologică, clima temperată, complexitatea geomorfologică zonală, expoziţiile diferite, marea amplitudine a înclinaţiei versanţilor, de evoluţia diferitelor tipuri de sol a favorizat dezvoltarea unei flore bogate şi diversificate, precum şi instalarea unui covor vegetal variat.

Primele investigatii botanice au fost efectuate în secolul al XIX, perioada în care s-au început primele intinerare botanice în aceşti munţi, făcându-se şi primul conspect al florei Maramureşului cuprinzând 967 plante. Cercetarile botanice întreprinse până în prezent evidenţiază încadrarea acestui teritoriu în complexul general al florei Carpaţilor, având o floră caracteristică Carpaţilor Orientali, cu o biodiversitate ridicată.

In urma centralizării informaţiilor din diferite studii s-a ajuns la concluzia că flora investigată în PNMM prezintă 1521 taxoni. Ştiind că flora României cuprinde un număr de 3759 de specii de cormofite, dintre care 3136 sunt specii spontane (Ciocârlan, 2000), cormofitele identificate în Parcul Natural Munţii Maramureşului reprezintă aproximativ un sfert (24%) din flora de cormofite spontane aflate la nivel naţional, rezultînd astfel importanţa conservării speciilor din Parcl Natural Munţii Maramureşului, ca eşantion reprezentativ pentru regiunea biogeografică alpină.

Pe lângă bogăţia specifică mare, flora acestei zone este valoroasă şi prin elementele floristice ce au diferite statute de conservare cum ar fi:

• Arnica montana -specie prezentă pe ANEXA Nr. 5 (Specii de plante şi de animale de interes comunitar ale căror prelevare din natură şi exploatare fac obiectul măsurilor de management)din legea 426/2001 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice.
• Trollius europaeus - specie cu statut de conservare la nivel naţional.
• Leontopodium alpinum - specie prezentă pe lista rosie a plantelor la nivel naţional, declarată monument al naturii.
• Cochlearia officinalis subsp. pyrenaica - relict glaciar, specie rară pentru România, prezenţa ei fiind semnalată numai în judeţele: Maramureş, Suceava, Bistriţa-Năsăud, Vâlcea.
• Campanula serrata – specie ameninţată în Europa, endemit carpatic.
• Cypripedium calceolus – specie inclusă pe lista roşie naţionala ca fiind vulnerabilă, rară.
• Ligularia sibirica – specie rară, inclusă pe lista roşie.
• Poa granitica ssp.disparilis – specie endemică rară, inclusă pe lista roşie
• Drosera rotundifolia şi Pinguicula alpina sunt două dintre speciile de plante carnivore semnalate în România  şi sunt reprezentate aici prin populaţii cu efective mari.

În total au fost identificaţi până în prezent un număr de 1521 taxoni, aparţinând la 252 familii, reprezentaţi prin:

Mycobiota

În prezent sunt cunoscuţi 169 taxoni de macromicete, încadraţi în 2 clase - Ascomycetes şi Basidiomycetes, aparţinând la 34 familii. Evidenţiem semnalarea unor specii comestibile, cu valoare alimentară ridicată, dintre care unele sunt întalnite frecvent în cantităţi apreciabile. Dintre ciupercile comestibile semnalăm prezenţa următoarelor specii mai însemnate: Amanita rubescens, Armillaria mellea, Boletrus aestivalis, Boletus edulis, Calvatia utriformis, Hydnum repandum, Laccaria laccata, Russula virescensXerococum badius. Dintre ciupercile toxice amintim: Amanita citrina, Amarita muscaria, Anellaria semiovata, Hypholoma filamentosus, Lactarius vellerus, Paxillus involutus, Russula foetens, Tricholoma saponaceum.

Licheni

Lichenii fac parte din categoria plantelor inferioare, cu rol hotărâtor în formarea solului în zonele stâncoase erodate şi îşi găsesc condiţii ecologice favorabile în habitatele umbrite, umede ale Munţilor Maramureşului. Lichenii sunt plante cu mare amplitudine ecologică, bine reprezentaţi atât în zonele forestiere cât şi în golul alpin, vegetând pe diferite substraturi (pe sol, stânci, scoarţa arborilor, muşchi, lemne). Lichenoflora cunoscută cuprinde 123 taxoni care aparţin la 68 genuri şi 47 familii. Familiile cele mai bogate la număr de specii sunt: Parmeliaceae, Verrucariaceae, Peltigeraceae, Cladoniaceae. În arealul parcului sunt prezenţi lichenii foliacei (în masivul Kuzi), crustoşi (în masivul Pop Ivan) şi fruticuloşi.

Briofite

Datorită alcătuirii geologice şi a condiţiilor pedoclimatice favorabile, Parcul Natural Munţii Maramureşului, asigură dezvoltarea şi menţinerea unei bogate flore briologice.

Conspectul briofitelor cuprinde 476 taxoni, aparţinând la 80 familii din care 89 taxoni sunt noi pentru teritoriul cercetat (Raport I. Goia, 2007).

Cel mai bine reprezentate în teritoriul cercetat sunt familiile Dicranaceae (36 taxoni), Amblystegiaceae şi Sphagnaceae (cu câte 22 taxoni), Lophoziaceae (21 taxoni), Bryaceae (20 taxoni), Pottiaceae şi Grimmiaceae (17 taxoni) Brachytheciaceae (16 taxoni), Hypnaceae (13 taxoni), Polytrichaceae (14 taxoni) şi Scapaniaceae (12 taxoni). 112 taxoni aparţina clasei Hepaticatae, restul aparţinând clasei Bryatae (Musci).

Cormofite

Cele mai multe date floristice se referă la flora şi vegetaţia de cormofite. În Parcul Natural Munţii Maramureşului sunt semnalaţi până în prezent un număr de 752 taxoni de cormofite. În flora bogată a Munţilor Maramureşului există numeroase specii cu o răspândire foarte largă, însă cuprinde şi un număr însemnat de rarităţi floristice (Carex capillaris, Carex strigosa, Cardaminopsis neglecta, Crepis jaquinii, Festuca stricata, Gentiana kochiana, Juncus castaneus, Lysimachia nemorum, Phyteuma spicatum, Ranunculus thora, Rhinanthus alectorolophus, Saxifraga carpathica, Sedum sexangulare, Sisyribchium bermudiana, Symphyandra wannerii). 

Au fost de asemenea identificate 27 de specii de plante care sunt endemite ale Carpaţilor Româneşti: Achillea schurii, Aconitum moldavicum, Armeria pocutia, Campanula carpatica, Campanula serrata, Cardaminopsis neglecta, Centaurea carpatica, Centaurea melanocalathia, Chrysosplenium alpinum, Cochlearia officinalis subsp. pyrenaica, Dentaria glandulosa, Dianthus tenuifolius, Doronicum carpaticum, Festuca carpatica, Festuca porcii, Heracleum carpaticum, Hieracium kotschyanum, Melamphyrum saxosum, Phyteuma tetramerum, Phyteuma vagneri, Poa granitica ssp.disparilis, Ranunculus carpaticus, Scabiosa lucida, Silene nutans ssp. dubia, Symphytum cordatum, Trisetum fuscum.

Ecositeme şi habitate

În ceea ce priveşte diversitatea tipurilor de habitate caracterizate prin tipuri diferite de vegetaţie, cele mai bine reprezentate sunt: fâneţele, pădurile de fag, pădurile de amestec fag-molid, pădurile de molid, tufărişurile cu jneapăn, tufărişurile cu amestec de ienupăr şi jneapăn, tufărişurile de ienupăr, pădurile de arin, zonele umede ripariene, zonele umede create de izvoare de coastă, mlaştinile eutrofe, mlaştinile mezo-oligotrofe, mlaştinile oligotrofe (turbării), stâncăriile, pajiştile alpine, izvoarele reofile, tăurile, etc. Cea mai mare parte a habitatelor se află într-un stadiu foarte bun de conservare, este menţinută stratificarea firescă a tipurilor de vegetaţie pe gradient altitudinal pornindu-se de la făgete şi fâneţe şi ajungându-se la pajiştile alpine. O particularitate deosebită este prezenţa mlaştinilor mezo-oligotrofe şi oligotrofe la altitudini marii peste 1700 m. Bine reprezentat şi într-un stadiu excelent de conservare se afla habitatul „Tufăriş cu Pinus mugo şi Rhododendron myrtyfolium habitat prioritar, prezent în ANEXA Nr. 2 TIPURI de habitate naturale a cãror conservare necesitã declararea ariilor speciale de conservare, din legea 426/2001.

Clasificarea şi acoperirea terenului conform sistemului Corine lancover, cât şi harta principalelor tipuri de ecosisteme bazate pe o analiza a acoperirii terenului, etajelor de vegetaţie şi a expoziţiei sunt prezentate mai jos.

Tipuri de vegetatie

În funcţie de factorii determinanţi, condiţiile climatice, altitudinea, panta şi expoziţia, tipul de sol, substratul litologic şi vegetaţia forestieră existentă au fost identificate următoarele etaje de vegetaţie:

Etajul deluros de gorunete şi făgete – gorunete situat în zona de deal, la altitudini cuprinse între 300-700m. Vegetaţia forestieră din acest etaj este formată din gorunete (Quercus petraea), gorunete-făgete (Fagus sylvatica) de dealuri ca specii lemnoase principale şi o serie de specii de amestec specifice şleaului: Tilia cordata, Prunus avium, Acer pseudoplatanus, Carpinus betulus. În văile cu expoziţie nordică apar făgetele Fagus sylvatica, iar pe pantele însorite domină Quercus petraea. Pe lângă aceste specii debază mai întâlnim: Populus tremula, Acer plataniodes, Crataegus monogyna. La marginea pădurilor apar asociaţii cu porumbar şi păducel. Din categoria arbuştilor cele mai des întâlinte specii sunt: Coryllus avelana, Salix caprea, Betula pendula, Rosa canina, Cornus mas, Sambucus nigra. De-a lungul văilor se întalnesc frecvent Alnus glutinosa, Salix alba.

Etajul montan-premontan – face trecerea de la deal la munte, la altitudini cuprinse intre 700-1200m. Vegetatia forestiera din acestetaj este reprezentată de specii ca: Fagus sylvatica, Acer pseudoplatanus, Fraxinus excelsior, Ulmus glabra, Larix decidua, Betula pendula, Carpinus betulus. Din categoria arbustilor cele mai răspandite specii sunt: Coryllus avelana, Salix caprea, Rosa canina, Vaccynium myrilutus.

Etajul montan de amestecuri – este situat la limita superioară a munţilor, la altitudini cuprinse între 1000-1400m. Vegetaţia lemnoasă din acest etaj este formată din amestecuri de Fagus sylvatica, Abies alba, Picea abies, Acer pseudoplatanus, Fraxinus excelsior. Ca arbuşti avem: Coryllus avellana, Rosa canina, Salix caprea, Vaccynium myrtilis, Alnus viridis pe culoarele de avalanşă de pe valea Repedea.

Etajul montan de molidişuri - este situat la limita superioară a pădurii, la altitudini de peste 1300m. Vegetaţia lemnoasă este formată în general din molidişuri pure (Picea abies). Ca arbust mai semnificativ ca prezenţă este afinul (Vaccynium myrtillus).

Din punct de vedere peisagistic are o importanţă deosebită mlaştina Tăul Băiţiei, aflată sub muntele Băiţa.

Etajul subalpin începe cu brâul de jnepeni de la limita superioară a pădurilor. Cel mai important rol pe care îl au jnepenişurile este oprirea eroziunilor provocate prin păşunat, prin precipitaţii, reglează regimul hidrologic şi au o importanţă peisagistică şi sanitar-recreativă. Cele mai întinse jenpenişuri se întâlnesc pe următoarele masive: Pop Ivan, Şerban, Poloninca, Paltin, Pietrosu Bardăului, Pecealu, Bucovina.

În compoziţia fitocenozelor edificate de Pinus mugo se întâlnesc alte specii alpine ca: Cetraria islandica, Cetraria cucculata, Calamagrostis villosa, Geum montanum, Gentiana lutea, Gentiana punctata, Gentiana verna, Gentianella lutescena, Ligusticum mutellina, Anemone narcissfolia, Huperzia selago, Homogyne alpina, Scabiosa lucida, Phyteuma vagneri.

Printre tufişurile caracteristice etajului subalpin se evidenţiază şi smârdarul, care formează pajişti întinse în Munţii Pop Ivan, Şerban, Poloninca, Plai şi pâlcuri pe Vf. Farcău.
O importanţă deosebită prezintă stâncăriile calcaroase, cu flora caracteristică calcofilă. Dintre speciile mai valoroase amintim: floarea de colţ - Leontopodium alpinum pe Farcău, Socolău. Pe aceste stâncării au mai fost semnalate: Pedeicularis verticillata, Achillea schurii, Carduus kerneri, Festuca amethystina, Silene dubia, Festuca saxatilis.

Etajul alpin apare doar fragmentar, ocupând vârfurile munţilor celor mai înalţi şi stâncăriile, abrupturile, îndeosebi cele orientate spre nord. Datorită vânturilor puternice, a temperaturii scăzute, numeroase plante sunt lipite pe stânci, pe sol, strânse în grupuri de indivizi: Campanula alpina, Pulsatila alba, Primula minima.

Fitocenozele stâncăriilor au slabă coeziune cenotică, cele mai cunoscute plante din aceste grupe sunt: Woodsia ilvensis ssp. alpina şi ssp. ilvensis, Asplenium septentriolnale, Valeriana tripteris, Aster alpinus, Silene dubia, Rhodiola rosea, Sedum alpestre, Saxifraga bryoides, Saxifraga aizoides.

Ecosistemele acvatice din Parcul Natural Munţii Maramureşului sunt reprezentate de:

• zone umede ripariene, de-a lungul cursurilor de apă ce brăzdeză parcul, cu diversitate relativ ridicată. Sunt prezente atât specii indicatoare de umezeală cât si specii ruderale: Caltha laeta, Caltha palustris, Carduus crispus, Cirsium oleraceum, Digitalis grandiflora, Epilobium montanum, Epilobium parviflorum, Euphorbia villosa, Filipendula ulmaria, Impatiens noli-tangere, Stachys palustris, Typha latifolia;
• izvoare reofile – vegetaţia prezentă ca specie dominantă Caltha laeta alături de Cardamine impatiens, Saxifraga cuneifolia, Sedum acre, Sedum fabaria, Valeriana officinalis, Valeriana montana;
• mlaştini mezo-oligotrofe – prezintă în proporţii relativ egale speciile tipice de tinov Sphagnum sp., Eriophorum vaginatum, E. latifoluim, Vaccinium oxicoccos, V. myrtillus V. vitis idaea şi cele de caricet Carex rostrata, C. curta. De asemenea sunt prezente şi specii tipice de pajişte alpină: Nardus stricta, Festuca drymeia, Festuca rubra. În starul arboricol ponderea exemplarelor de Picea excelsior este mult mai mare decat a celor de Pinus mugo. Aceste mlaştini prezintă o mare diversitate în startul muscinal.
• mlastini ologotrofe (turbării) – edificate de Sphagnum sp. şi Eriophorum vaginatum, Drosera rotundifolia, Vaccinium oxicoccos şi Andromeda polifolia.