Munţii Maramureşului ocupa întreg spatiul de pe dreapta Viseului, pâna la granita tarii, din defileul Tisei (din aval de localitatea Valea Viseului) si pâna la vaile Cârlibaba si Bistrita Aurie.
Sunt alcatuiti dintr-o singura culme principala înalta, orientata NV - SE , care urmareste destul de fidel cumpana de ape dintre bazinul Tisei superioare si cel al Ceremusurilor, înscrisa pe aliniamentul Pop Ivan (1937 m), Vf. Micu Mic (1718 m), Stogu (1651 m), Copilasu (1611 m), Ludescu (1580 m), Budescu (1679m), Suligu (1683 m), Lastun (1642 m), Comanu (1723 m). Un afluent de ordinul II al Tisei, Vaserul, care se varsa în Viseu în localitatea Viseu de Sus, a strapuns culmea principala morfologica, trecând dincolo de ea. Exista si a doua strapungere a Cumpenei (bazinul superior al Ruscovei), aceasta fiind efectul eroziunii diferentiale si regresive, care pornea de la nivelul de baza local mai coborât din Depresiunea Ruscovei. De aici rezulta întinderea depresiunii sculpturale peste zona cristalina spre est (Vf. Mihailecu, 1963 m).
Sunt constituiti din sisturi cristaline strapunse de eruptiv (bazalte mezozoice din zona Mihailecu-Farcau sau andezite neogene din Toroioaga) si roci sedimentare (conglomerate, gresii, sisturi argiloase, sisturi bituminoase, marne, argile) si doua mari golfuri de paleogen, unul al Ruscovei, ce merge pâna la Poienile de sub Munte si altul al Borsei. Pe aceasta constitutie petrografica, culmea principala morfologica, ridicata la o altitudine de peste 1900 m, este fragmentata în mai multe masive (Pop Ivan, Farcau-Mihailecu, Pietrosul Maramuresului, Toroiaga). Formele muntilor sunt foarte domoale si masive, ele se prelungesc mult spre vest prin culmi mai scunde ce coboara la 900-1200 m.
Culmea principala se prezinta ca un podis cu o suprafata de nivelare situata la 1800-1600 m. Cea mai frumoasa zona, ca înfatisare, o întâlnim în Muntii Prelucile Cerbului, Cornu Nedeii, din apropierea pasului Prislop si în zona Pietrosul Maramuresului. Ea are o înclinare generala spre Muntele Stogu (Vf. Sârcu, 1971 m). Cea mai bine reprezentata este o suprafata de paduri si poieni care cuprinde spinari largi si ramificate între 800-1200 m (Vf. Mihailecu, 1963 m). A treia suprafata se gaseste la 400-450 m.
Relieful dezvoltat pe roci cristaline are ca nota dominanta rezultata din aspectul de cupola al masivelor, forma prelunga si relativ domola a culmilor. Cele mai reprezentative vai care traverseaza acesti munti sunt adâncite în formatiuni cristaline (Vaser, Ruscova), cu versanti abrupti, formând defilee.
Relieful structural este prezent în partea nordica (Bârsanescu, Copilasu, Budescu), unde întâlnim relief selectiv si inversiuni de relief pe conglomerate si clipe calcaroase. Aceste formatiuni apartin triasicului, jurasicului si cretacicului, iar fiind mai dure s-au mentinut în relief. Întâlnim creste formate în relief monoclinal, frecvent în stratele de Borsa (alternante de gresii cu marno-argile, menilite bituminoase). De remarcat adaptarea retelei hidrografice la structura geologica, a fundamentului cristalin (defilee).
Relieful dezvoltat pe calcare. Morfologia de suprafata (lapiezuri, doline, polii) nu este caracteristica Muntilor Maramuresului. Mentionam totusi abrupturile calcaroase din Mihailecu si Petriceana si relieful selectiv pe calcare în baziniil vaii Repedea, la vest de Farcau.
Relieful vulcanic. Eruptivul de vârsta mezozoica din Farcâu, Rugasu si Mihailecu este reprezentat prin bazalte. Ca urmare a rezistentei mari la coroziune, Farcaul atinge cea mai mare înaltime din acesti munti. În Mihailecu, orizonturile de bazalte alterneaza cu cele de calcar.
Vulcanismul neogen din grupul Toroiaga - reprezinta corpuri subvulcanice scoase la zi de eroziune cu pante foarte repezi si versanti puternic taiati de eroziune, contrastând cu formele domoale sculptate în sedimentar. Cuprinde de asemenea numeroase corpuri mai mici, dyk-uri si sill-uri localizate în sisturi cristaline si în formatiuni sedimentare.
Relieful glaciar este reprezentat de mici circuri glaciare în vârful Pietrosul Maramuresului (Bardau) si în Farcau-Mihailecu.
Relieful periglaciar s-a format în pleistocen, când teritoriul României se gasea într-un climat rece si când solul se afla pe mari suprafete într-un regim de înghet permanent (permafrost), în care actioneaza puternic si frecvent procesele de înghet si dezghet. Astfel, procesele crionivale au dus la formarea niselor de nivatie, la degajarea unui bogat material detritic (gelifracte), pe versantii abrupti, neacoperiti de zapada. Pe pantele aflate sub nivelul zapezilor permanente, materialul detritic alcatuia cuverturi întinse de grohotisuri care, ulterior, odata cu încalzirea climei, au fost fixate de padure.
Alte forme de relief periglaciar sunt determinate si de gradul de înclinare a reliefului, asa s-au format: râurile de pietre, blocurile glisante, solifluxiunea, movile înierbate etc. Asocierea acestor procese periglaciare în regiunile înalte permite considerarea unui etaj bine definit - etajul crioplanatiei sau al dezagregarilor periglaciare.
La altitudini mai mici de 1000-1200 m, versantii au fost prelucrati mai ales de procese de solifluxiune.
La înaltimi mai mari de 1850 m, procesele crionivale constituie principalul agent actual al reliefului din zona înalta (Atlasul R.S.R, 1974-1978).
Reteaua hidrografica s-a extins si s-a adâncit, datorita activitatii intense a eroziunii asupra rocilor sedimentare mai moi, si au format în cristalin defilee (Vaser, Ruscova, Frumuseaua, Bistrita, Tibau).
Puternica fragmentare a masivului individualizeaza între principalii afluenti ai Viseului (Ruscova, Vaser, Tâsla si Viseut) sapte grupe muntoase: Culmea Pop Ivan, Masivul Farcau, Culmea Pietrosu Maramuresului (Bardaului), Culmea Toroioaga-Jupania, Masivul Cearcanul-Prislop, Muntii Zâmbroslavele si Obcina Tapului.
Depresiunea Borsa se alungeste de la Gura Fântânii (cabana), pâna la localitatea Moisei. Are doua îngustari care separa bazinetul Gura Fântânii si bazinetul de la gura vaii Repedea si apoi o prelungire pe valea Tâsla (Baile Borsa).
Depresiunea Ruscova, la confluenta Ruscova-Viseu si contactul eocen-oligocen-miocen, are versantul vestic abrupt, iar cel estic cu terase. Este încadrata între latura vestica a Muntilor Maramuresului si culmea joasa, de flis, a Viseului, taiata în numeroase curmaturi peste care se poate trece usor în Depresiunea propriu-zisa a Maramuresului.
Pesteri si avene
Morfologia carstica de adâncime este prezenta prin 32 de pesteri (de dimensiuni relativ mici) si doua avene, toate cartate. Pesterile se afla: în bazinul vai Repedea-Smereceni si Petriceaua-6, bazinul vaii Socolau - Piatra Socolau-3, bazinul Bistrei-4, bazinul vaii Tâsla - Cearcanu - 9, bazinul vaii Bistrita Aurie-5. Pesteri izolate mai sunt explorate în vârful Mihailecu, Cvasnita, Poienile de sub Munte, Piatra Baitei (Baia Borsa), obârsia vaii Rica, Muncelasu, Izvorul Dracului si Kostila (Vaser), Cearcanul-Dealul Negru. Avenele se afla în Muntele Petriceaua si sectioneaza calcarele triasice pâna la substratul impermeabil si respectiv în bazinul vaii Bistra. (Dumitru Istvan, manuscris, 1999).
Folosirea conţinutului acestui site sau a unor fragmente ori imagini din acesta fără înştiinţarea şi acordul Administraţiei Parcului Natural Munţii Maramureşului constituie infracţiune şi se pedepseşte conform legilor.
