Vişeu de Sus

Oraşul Vişeu de Sus are o încărcătură istorică şi culturală de o valoare impresionantă, datorată în principal poziției geografice favorabile, fiind situat din punct de vedere etno-cultural, la confluența dintre Valea Vişeului şi Valea Vaserului, fiind la limita unor zone de interes turistic şi intersecţia unor trasee şi circuite turistice deosebit de importante: Valea Vaserului alături de Mocăniţă, Valea Vişeului, Valea Izei, Parcul Natural Munţii Maramureşului. Vişeu de Sus este una din cele mai noi staţiuni din România, recunoscută oficial în 2011.

Evoluția Vișeului de Sus ca localitate urbană este legată nemijlocit de exploatarea lemnului și de caracterul multicultural al locuitorilor săi. O legendă locală povestește că localitatea ar fi fost întemeiată de un tăietor de lemne, a cărui fiu a murit lovit de un lemn în pădure. În amintirea fiului său, acesta a construit o biserică pe locul tragicului accident, iar în jurul bisericii ar fi crescut apoi și localitatea numită la început "Între Râuri", pentru că se întindea între râul Vișeu și Vaser.

Cartierul Țipțerai - Cartierul coloniştilor germani, a cărui construcţie a început în 1809-1810. Evoluţia oraşului Vişeu de Sus este strâns legată de înfiinţarea centrelor forestiere, din 1770, unde sunt aduşi, din ordinul împăratului Iosif al II-lea, colonişti ţipţeri, din Zips, pentru a lucra ca muncitori. Astfel primele construcţii importante se realizează în 1780: moara din partea de est a oraşului şi digul de la Macârlău. Prima şcoala elementară a Visteriei din Vişeu de Sus se înfiinţează în anul 1788, urmând ca în 1790 să se realizeze stăvilarul de la Făina, şi parohia Romano-Catolică Vişeu. În 1789 are loc inaugurarea primei şcoli generale, iar în 1809 se construieşte prima fabrică de cherestea. Între anii 1809 - 1810 se populează şi se formează cartierul Țipterai.

Centrul Documentar – Expozițional al Nobilimii Române Maramureșene - gazduieşte documente unicat, diplome originale, privind istoria Maramureşului începând din secolul al XIV-lea, de asemenea genealogii ale celor mai importante şi vechi familii nobiliare ce deșcind direct din voievozi şi cneji.

Casa-Muzeu "Elefant" - Ultima casă evreiască tradiţională din lemn, inaugurată ca muzeu în 2011, prezintă secvenţe din viaţa evreilor din oraş. Aceasta se află în gara CFF Vişeu de Sus, fiind dotată şi cu o bibliotecă - cafenea, unde turiştii pot admira o serie de obiecte aparţinând comunităţii evreieşti din zonă.

Schitul cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" din Valea Scradei - Pe hotarul ei a existat o mănăstire catolică, biserica veche fiind construită în anul 1762. În fiecare an, pe data de 8 septembrie se obisnuieşte să se meargă în pelerinaj.

Monumente istorice

Biserica Ortodoxa „Buna Vestire” din Vişeu de Sus, numită de localnici „Biserica Bătrână” a fost zidită în 1834 pe locul unei biserici de lemn, de dimensiuni mai mici, despre care istoricul Tit Bud, fost vicar al românilor din Maramureş, scria că „s-a zidit până nu s-a înfiinţat comuna Vişeu de Sus”. La anul 1680 este amintit „popa Ionas” ca primul preot din Vişeu de Sus, când catolicismul nu pătrunsese încă în rândul românilor din Transilvania şi Maramureş, ceea ce ne face să spunem cu certitudine că prima parohie ortodoxă din acest oraş a fost aceasta: „Buna Vestire”.

Primăria - Construcţia care adăposteşte astăzi sediul Primăriei şi al Consiliului Local al oraşului Vişeu De Sus, era fosta administraţie a moşilor lui Pop Simion, şi datează de la începutul secolului al XX-lea.

Fostul Spital public "Irina" (construit la sfârşitul sec. al XIX-lea), astăzi Muzeul de Etnografie şi Istorie şi Centrul de Meşteşuguri - Deschis în 2003, muzeul este structurat pe două niveluri şi adăposteşte peste 1100 de piese. La parter sunt expuse obiecte, documente şi fotografii care prezintă istoria zonei. La etaj, spaţiul găzduieşte o expoziţie etnografică şi obiecte de cult specifice Maramureşului. Alături de Centrul de Meşteşuguri, cele două obiective oferă o perspectivă asupra tradiţiilor şi obiceiurilor zonei.

Biserica romano-catolica Ioan si Ana - un monument de arhitectură aparţinând stilului neogotic, aflată în centrul oraşului, biserica a fost construită în 1812, de către preotul Schiller Carol, fiind proiectată de un arhitect italian. Sculpturile şi picturile, realizate de către artişti austrieci şi italieni, completează valoarea artistică a monumentului. Biserica este flancată şi de un cimitir, realizat pentru soldaţii armatei Austro-ungare şi germane, căzuţi în primul război mondial şi o capelă.

Cimitirul evreiesc reprezintă o mărturie a comunităţii importante de evrei din zonă, fiind impresionant prin istoria relatată şi vechimea monumentelor funerare. Cu toate că din păcate sinagoga a fost demolată, cimitirul poate fi vizitat şi astăzi.